Până în momentul de față am avut destul de multe telefoane, fiecare diferit de celalat. Întotdeauna mi-a plăcut să fiu la zi cu tehnologia și nu am ratat nicio ocazie ca să-mi cumpăr ultimul model de telefon apărut pe piață. Primul meu telefon l-am primit pentru că mi l-am dorit exagerat de tare. Era un siemens cu ecran alb-negru, dar eu eram tare mândră de el. Acum dețin un smartphone Samsung Galaxy Mini care-și face treaba foarte bine, ținând cont de nevoile mele.
Deși multă lume mi-a recomandat să nu-mi cumpăr un telefon cu touchscreen eu am ales să încerc, pentru că mi se părea mult mai ușor de manevrat. Este adevărat că mai face și el fițele lui, dar deh, toate au câte un defect. Până acum nu m-a dezamăgit prea tare. Îmi place că se manevrează mult mai ușor decât un telefon fără touch, mai ales când umblu pe twitter, facebook sau alte site-uri pe net. Când vine vorba de scris mesaje nu mi se pare că-mi ușurează viața , pentru că sunt foarte obisuita să scriu și de pe telefonul cu taste normale.
La touchcreen nu-mi place că nu pot să răspund când sunt udă sau murdară pe mâini, lucru pe care pot să-l fac foarte ușor când există butoane. Și palmele transpirate pot reprezenta o problemă când ai smartphone cu touchscreen și trebuie să răspunzi sau să scrii sms. Și în plus, vara, se face ecranul ca și cocina de la porci dacă nu-l ștergi exagerat de des. Am mai auzit cazuri în care iarna, unora li se blochează touch-ul de la frig. Nu știu ce să zic, eu încă n-am avut probleme de genul acesta.
Zilele trecute am intrat pe internet de pe un telefon cu butoane și nu am fost deloc încântată. Probabil și datorită faptului că sunt obișnuită cu touchscreen-ul, dar și fără asta, mi s-a părut tare incomod. Pe orice site accesat, citit, comentat, facebook, twitter și așa mai departe, totul se mișcă mult mai încet.
Fiecare tip de telefon are avantajele și dezavantajele lui, dar cel mai important este ce-și dorește fiecare. Eu sunt mulțumită, deocamdată, de smartphone-ul meu cu touchscreen și cu siguranță nu este ultimul meu telefon de acest tip.




Recomand cu butoane sau cu touchscreen daca e iPhone
4S?:D
Zozo: Nu conteaza modelul. important e sa fie iPhone. De cand il am parca e altfel. Iti ofera siguranta la superlativ.
Eu tot la un Blackberry cu taste si touchscreen m-as duce. E business, rafinat, dar trebuie sa recunosc ca n-as zice nu unui Samsung Galaxy SII sau iPhone 4.
Ma multumesc insa cu Mini-ul ce-l am acum, se descurca foarte bine, chiar daca se cam chinuie el sa faca fata.
Avem cam aceleasi gusturi la telefoane:)). S2 imi face si mie cu ochiul
.
Eram mare fan al butoanelor, dar după 2 ani de când folosesc telefoane touch, am ajuns să mă obijnuiesc cu ele.
Da pentru touch, daca e ceva bun. Aici nu ma gandesc doar la iPhone ci un telefon care se misca cat mai organic posibil. Galaxy Nexus si Galaxy S2 sunt extrem de bune. Nici HTC Titan nu se misca rau. Acum cred ca toate se reduc la gusturile fiecaruia si cat de adanci sunt buzunarele cand vine vorba de un telefon…
Clar butoane.Clar e71.
Cand m-au mancat mainile si mi-am luat un LG cookie ziceam ” clar butoane “. Am detestat acel telefon insa de cand cu iPhone-ul zic ” clar touchscreen ” prin urmare, CONTEAZA ce telefon cu touchscreen ai, usurinta cu care percepe comenzile si rapiditatea cu care raspunde la ele.